Orice mod de reflecţie incepe de regulă cu un dialog; la rândul lui, orice dialog începe cu o întalnire, fie ea fizică, imaginara sau, mai nou, virtuală. De-a lungul timpului, astfel de intalniri fortuite s-au petrecut dincolo de granitele civilizaţiei, în câte un un colt indepartat de padure, la marginea unui pârau rece, de-a lungul falezelor înalte ale Mediteranei, sub ţipetele îndepartate ale albatroşilor sau printre stâncile înzapezite ale Alpilor elveţieni. Phaedrus şi Socrate sunt purtaţi de ispita umbrei dese şi răcoroase a copacilor pe malurile Illisus-ului dincolo de marginile cetăţii, în liniste şi sălbăticie, acolo unde gândirea şi prietenia pot inspira din nou dialogul.
Doua milenii mai târziu, învaluit în peisajul hibernal şi maiestous de la Sils Maria, Zarathustra se plimba pe malurile lacului Silvaplana şi are revelaţia eternei reântoarceri.
Semnele naturii vin în întampinarea gândirii la fel cum alfabetul ăi scrierea au venit cândva în intampinarea memoriei. Aşa cum Socrate îi talmaceşte lui Phaedrus, Thot, parintele literelor, sedus de propria descoperire, apoi ramane orb, după avertismentul regelui Thamus: scrierea nu este remediul împotriva uitarii, ci un simplu paleativ extern, un simulacru sinelui supradimensionat. Şi, ca orice artefact, poarta în sine demonul imitaţiei, umbra imateriala a substanţei arhetipului celest. Două milenii mai târziu, J.Derrida repune în discuţie problematica scrierii din dialogul platonician prin prisma formulei inspirate a „pharmakon”-ului, deopotrivă „otravă” şi „remediu” pentru uitare.
La capătul unui lung proces de tranziţie, gândirea „sonora”, „imagistică”, este astfel repusă într-un spaţiu bi-dimensional, ce presupune o ordine distinctă de reprezentare şi în care dialogul de idei nu se mai poartă deschis, între parteneri sau competitori, cu mai vechile arme ale retoricii, ci este interirizat, re-proiectat ca dialog „absent” sau tăcut sau simpla conversaţie cu propriul eu, ca substitute virtual al unui interlocutor… Descoperierea alfabetului şi a scrierii a permis pentru prima dată ca ritualurile şi mecanismele comunicaţionale proprii culturii orale să fie convertite într-o frumoasă metafora a mişcarii: mâna care scrie… Deşi durează de mai bine de doua mii de ani, aventura scrierii nu este nici pe departe încheiată. Deşi materialul şi tehnologiile grafice au suferit mutaţii majore în timp, paradigma scrierii ca mecanism distinct de reprezentare şi in-criptare a mesajului într-un anumit sistem semiotic (precum alfabetul) a rămas în esenţă acceaşi. Dacă noile sisteme comunicationale si mediatice (televiziunea, radioul, etc) au sugerat literalmente ideea unei redescoperiri sau reinventării a oralităţii în formele ei experimentale sau reziduale, internetul şi noua revoluţie digitală au transformat practic fundamental propriile noastre noţiuni de „carte”, „scriere”, „bibliotecă” sau „text” şi au reinvestit conceptele tradiţionale cu însemnele noilor tehnologii informaţionale: „ebook”, „hypertext”, „online archive”, „web page” etc. Sub auspiciile acestui nou „cultural pattern”, problematica pharmakonului, ca dimensiune a ordinii scripturale şi tipografice, devine din ce în ce mai acută. Conceptul de „simulacru” sau „simulare” pierde treptat din balastul ontologic, ideologic sau cultural pentru ca, nivelul ultim al realului face imposibila distincţia dintre iluzie şi realitate, ficţional şi factual. Suntem cu toţii „online”, adica intr-un dialog nevăzut, imaterial, indicibil. Şi, asemeni lui Socrate şi Phaedrus, continuam de multe ori să subminăm legile şi graniţele polisului de dragul dialog virtual. În condiţiile noii reţele electronice extinse la scala planetară, resorturile comunicaţionale sunt practic dis-locate, multiplicate, “globalizate” şi simultaneizate. Internetul face încă o data cu putinţă întalnirea sinelui cu lumea întreagă iar pharmakon-ul veghează din nou ca dialogul să (a)pară cât mai „real”; un dialog, în cele din urma, între energiile creatoare ale cuvântului şi imaginii. Volumul, formele şi conţinutul acestui nou dialog sunt copleşitoare… Monitorul din faţa cititorului reproduce efectul optic de oglindă în oglingă…
